Angajaţii Emag Iaşi, certaţi cu tehnologia
Vă spun imediat şi de ce. Întâi, o scurtă introducere …
Alertă, truism la orizont: Majoritatea serviciilor în România sunt de proastă calitate (nu mă faceţi să încep …), însă când vine vorba de domeniul IT treburile stau şi mai urât. Şi sumele variabile, totul depinde de faţa omului care vine să îţi cumpere. Se aseamănă foarte mult cu service-ul AUTO. Nu ai nicio treabă cu maşinile, dar vrei să ţi-o repare, întotdeauna te va costa mai mult decât atunci când ştii ce-i aia o bujie sau cum funcţionează rotiţele sistemului.
Ţin minte că acum ceva ani, când eram prieten la cataramă cu acest mic amănunt din viaţa unui om, banul, m-a lovit revelaţia 2.0: ce bine s-ar împăca un sistem ceva mai puternic (pe-atunci aveam un super pc achiziţionat din fonduri proprii prin preajma crăciunului) cu LCD recent cumpărat! Şi cum ne giugiuleam noi (eu şi banii) prin zgârâie-norii Pacurariului, am trântit vreo doujde milioane pe o unitate nou-nouţă. Care, din nefericire, mai dădea rateuri în sensul că se restarta far’ să mă anunţe. Nici măcar aşa, de bun simţ.
Relaţia dintre noi nu a mers, nu m-am mai complicat (vremuri în care 20 de mil erau bani de seminţe), aşa că i-am cedat chestiunea unui aşa zis prieten. De reţinut: Ioane (asta mi-i numele), nu mai cumpăra produse IT în preajma sărbătorilor de Paşte, că-ţi vor funcţiona la paştele … cailor.
Şi-acum trebăciunea din titlu: un bun prieten de-al meu tocmai ce şi-a decorat camera cu un teveu Samsung de toată frumuseţea (numai 101 cm diagonală), pe care îl foloseşte ca monitor. Că bine mai e să stai în pat cu tastatura şi mouseul lângă tine, nu credeţi? Cumpărat de la Emag Iaşi.
Prima gafă Emag: un mare cunoscător de pe-acolo l-a servit cu un cablu HDMI-HDMI ce nu putea duce monitoare mai mari de 17 18 hai 19 inch. Ajuns acasă, prietenul ăsta al meu, mare amator de imajini cât mai clare, sunet şi tot ce ţine de gadgetareală în general, şi-a prins urechile vreo două nopţi la rând; că ce are, că de ce nu merge, o fi de la cablu, de la placa video sau de la biscuiţii plin de E-uri? Nimic şi nimic, ecranul arăta dunguliţe. Ce, plm, altceva să arate, cum să satisfacă pişpirică cablatu ditai matahala de monitor? Nu şi nu.
{În tot acest timp a ars-o “vga” style. “Tot acest timp” mă include şi pe mine butonând, editând şi toate cele la cârma bloggului. Că rău a mai fost
}
Azi sună la Emag, le spune problema, urcăm în taxi cu unitatea, dăm peste un şofer care îi înjură intens pe ăştia de la Drumuri şi Poduri (găuresc asfaltul în tot oraşul şi abia apoi încep să toarne peticele de moloz care, bineînţeles, cedează la următoarea ploaie!) şi ajungem vizavi de Plus, adică fix unde e situat Emag-ul. Aici vine secunda gafa:
- aşteptăm vreo zece minute pe acolo, apare un gog, ia cablul cu pricina, îl pune în spate la monitor şi apoi încearcă să-l infingă în USB-ul calculatorului!!! Îl încearcă pe primul – nu merge, pe al doilea – nu merge, prietenul meu se pişă pe el de râs (e cu bun simţ, totuşi, râde pe silent), ia cablul şi îl pune în gaură. Scoooooreeeeed!!! Se pare că nu merge, apar dunguliţe şi aici. Păi şi eu ce ţi-am spus?
După alte câteva minute, părăsim clădirea Emag cu promisiunea că mâine vor avea cablul pe stoc, dar cu aproximativ 25 RON mai puţini plus timp pierdut. La momentul în care vă scriu, Andrei (apropo, ăsta e numele lui) se joacă FIFA graţie unui preaminunat HDMI-HDMI “purchased” din MediaGalaxy-ul Carrefour Felicia. La preţ triplu, e adevărat …
Related posts
- Fotbal: CSMU Poli Iaşi-FC Bihor (11:00)
- Targul Nat. de Ceramica Trad. Cucuteni 5000
- UAIC, pe locul 1 in Romania in clasamentul vizibilitatii online
- TNCTC5000, doar un pretext pentru mici si bere
- Internship in Iaşi. Fii un edukid!
Nu apar pe nimeni dar vreau sa clarific cateva chestii. Am lucrat intr-un magazin IT din Iasi si stiu cati “connoisseuri” sunt pe lumea asta.
Am avut o lucrare si cu cei de la eMag Iasi si stiu ca nu toti sunt cei mai bazati din domeniul IT dar pot face fata cu succes unor teste mai avansate,dar mai sunt si uscaturi.
Ce e super misto de cand cu internetul asta? Ca te poti documenta frate. Am avut si eu probeleme cu un cablu DVI to HDMi (nu mergea mai sus de 720p pe un big ass TV) dar in loc sa-l injur pe vanzator mi-am tras eu una pentru ca nu am citit inainte ca mai conteaza si tipul de cablu si frecventele la care ruleaza.
Magazinele IT s-au schimbat enorm. Faptul ca acum poti sta cu cafeaua langa tine si sa comanzi un calculator pe internet e superb. Sau sa vezi review-uri de la alti clienti sau alte mame. (inca odata, emag nu ma plateste si nu vreau sa-i apar de flori de cuc, vorbesc de orice magazin online).
Revenind la cablul meu … pe primul am dat 35 RON si nu mergea decat 720p iar pe al doilea am dat 150RON si a mers perfect si merge si acum.
Deci vezi… asta e problema. Nu poti generaliza intreaga echipa eMag Iasi pentru prostia unui angajat si pentru ca tu nu ti-ai facut temele.
Data viitoare incearca sa iti faci o cafea… sa te pui in fata calculatorului si citeste bine fiecare review si comentariu de produse.. te va ajuta enorm.
Alex
alex, cand un om vine la tine si cumpara un calculator de 50 milioane, apoi ditai monitorul de 30 mil, plus alte cateva chestii, nu poti nici macar sa ii sugerezi sa se documenteze. omul e praf cand vine vorba de chestiile astea. nici macar nu il intereseaza. ca idee, a citit si de pe net.
nu am generalizat, titlu e “angajatii emag iasi, certati cu tehnologia”. un angajat, doi angajati. nu “toti” angajatii
sincer e prima oara cand aud ca un cablu hdmi este separat pentru diverse diagonale..
e ceva legat de viteza … noul cablu are 10mb de nustiuce. si merge ok
@cipoc – e ca si la HDD-urile vechi pe ATA cand aveai magistrale de 100 si de 133
@relansat – Daca cineva e dispus sa bage 8000RON intr-un PC pai ar trebui sa-si faca temele cum trebuie
fara drept de apel.
alex, oameni si oameni. nu uita, vorbim de un simplu cablu HDMI bagat in USB
)
@alex si unde poti vedea ce viteze au, chestii de astea..
@cipoc… ti-am scris pe mess!
ms, sa vad de acum cand o sa`l deschid
@relansat, din ce am citit interactiunea intre tine impreuna cu prietenul tau si emag iasi a avut loc cu UN SINGUR angajat. Atunci de ce apare in titlu :”angajatii emag…” ??? Poti oferi o explicatie simpla, curata ?
Doi la mana, te-ai gandit o singura secunda ca poate omul ala era nou ? Poate avea o zi, trei zile, o saptamana ? Poate omul ala stia foarte multe pe partea de probleme software de exemplu, dar habar nu avea de diferenta dintre usb si hdmi ?
Nu zic ca asa ar fi, dar nu pot sa nu observ ca in afara de un usor umor de balta, “articolul” tau se bazeaza pe un subiectivism maxim si e scris fix in stilul articolelor din can-can si alte ziare de scandal. Incepand cu titlul care e mai mult decat tendentios.
Si inca ceva…poti sa cumperi si de 1 miliard, asta nu te diferentiaza cu nimic de altcineva care cumpara de 100 de lei. Sunt banii tai si ii dai pe ce vrei tu. Cand o sa intelegeti treaba asta, poate o sa mai evoluam un pic ca si natie.
Eu daca imi iau ipad2, il iau in cunostinta de cauza. NU caut nod in papura dupa aia unui angajat, ca nu stie nu stiu ce amanunt stupid despre ipad2. Simplu.
NU-l scuz pe acel angajat deloc. Daca nu stia, trebuia sa cheme un coleg care stie. Asta e alta poveste. Dar daca ai fi scris un titlu corect : “Un angajat de la emag iasi nu stie ce e hdmi si ce e usb” atunci erai MARE. Asa, esti doar un mic frustrat. Impreuna cu prietenul tau plin de bani.
O zi frumoasa!
@shadow unu la mana, era vorba despre doi angajati. doi la picior, era vorba despre interactiunea prietenului meu cu oamenii de la emag. imi pare rau ca nu pot face o radiografie a intregii echipe si vorbesc doar despre cei cu care a avut treaba omul. nu am timp si nici chef. trei la cap, eu cred ca este o diferenta intre clientul care iti cumpara de 100 lei si cel care iti ia de 10000 lei. patru la “oua” – e scris cum vreau eu, subiectivism la puterea a 5-a, daca vrei. e un blog “la shto, cu si despre toate”, mai citeste inca o data subtitlul. daca era pe software, …. [aici urma o injuratura
]
p.s – de umorul de balta nu pot scapa, sorry
Amuia, sa te lamuresc pe viitor macar, ca sa stii de ce am zis ca scrii si pe langa. Presupunerea ta ca un cablu hdmi standard ( asa se cheama , asa i-au zis parintii lui cand l-au facut) si unul high speed ( la fel, asa il cheama pe al doilea tip) este urmatoarea : sub 30 inch, respectiv peste 30 inch (asta fiind diagonala, nu lungimea membrului
SI NU 17,18 HAI 19 cum presupui tu.
In rest sigur ca da, fiecare cu stourile lui. O simpla googaleala te-ar fi dus la zeci de reultate despre problema asta. Pacat ca respectivul angajat nu a stiut sa intrebe un coleg. Aici a gresit.
In rest, multa bafta, tine-o tot asa
scrisul pe langa face parte din brandul personal. fara el blogul poate ca nici nu ar exista.
Se vede de la distanta ca in Iasi vor sa domine o mana de bloggeri gogomani care far reclama la C.C. Felicia si Fete Norocoase.
Si cica va mai numiti bloggeri…
imi pare rau, nu vorbesc cu persoane anonime. astazi nu. incearca maine.