StartEvo spune: Care viitor sumbru?

By | 14/04/2011

Parafrazez din Edward Aloysius Murphy (“Legile lui Murphy”) – Zâmbeşte, mâine poate fi mai rău. Una dintre chestiile după care mă ghidez în viaţă, în căutarea de mai bun/bine. E bine din când în când să te uiţi în urmă la ce ai realizat (sau nu), să nu te afunzi în autosuficienţă, lene şi alte lucruri de genul. Mă uit în urmă, nu prea îmi place ce văd, dar ştii ce(?), mă întorc la 180 de grade, acolo şade viitorul şi multele oportunităţi pe care pot să le înşfac în orice moment. Nu azi, nu mâine, nu peste un an, dar poate peste doi, trei …

Muncesc, încerc să învăţ de la alţii şi, din când în când, ca român, om, dracu’ ştie ce sunt, mă uit şi în grădina vecinului care în unele cazuri abundă, în alte cazuri NU, iar în restul e chiar mai săracă decât a mea. Ultima parte mă ajută poate într-o mai mare parte decât prima, îmi da un impuls, mă urneşte din loc. Aşa sunt eu.

Oamenii de succes ii puteţi găsi pe www.StartEvo.com sau pe Facebook, pe ceilalţi îi veţi întâlni face2face în viaţa de zi cu zi, fie că vă place sau nu. :)

Câteva cuvinte despre proiectul StartEvo iniţiat de Iulian Crăciun, Alina Ferseta şi Constantin “Noro” Ferseta:

  • punem pe StartEvo poveştile oamenilor care au reuşit, oameni inspirationali, oameni care au ce să zică, mici filmuleţe din care ai de învăţat.
  • oferim feedback gratuit la CV pentru fanii noştrii (care mai aduc alţi 3 prieteni de-ai lor în grupul nostru de fani)
  • dăm sfaturi pentru evoluţie accelerată
  • pentru cine merită, şi ne demonstrează că vor să facă ceva pentru ei, le intermediem întâlniri cu persoane din RO pe care le admiră. Cum ar fi că şi tu să te poţi vedea 2 ore la o masă cu cineva inspirational? Acea întâlnire îţi poate schimba viaţă!
  • şi altele, care te ajută să evoluezi mai repede

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *