Livetext: Moartea lui Dinu Damaschin, se poate?
Se pare ca astenia de primavara si-a facut simtita prezenta in randul jurnalistilor fara sa avem ocazia de-a vedea, inainte de toate, vreo inundatie sau macar o tiganca la coltul strazii vanzandu-ne ghiocei. Spun asta pentru ca, nu mai tarziu de ieri noapte, am fost servit cu moartea lui Whitney Houston in sistem livetext. Pardon, funeraliile private ale artistei. Apropo, asta imi aminteste de moartea fostului premier Emil Boc, despre care se spunea ca s-a dorit a fi una intima, rupta din sferele obisnuitului, chiar si cu pretul chemarii a vreo trei preasfintiti, sute de apropiati ai primului ministru si probabil tot atatia SPP-isti
Asadar si prin urmare, fiind un om de-al locului, roman adicatelea, si fara vreo dorinta ascunsa de-a vedea inmormantarile marilor vedete, trag nadejde totusi ca Dinu Damaschin va avea full coverage pe teritoriul Romaniei cel putin cum a avut Whitney in State. Presarilor, se poate? Hai pe bune acum, chiar vreau sa vad o linie de genul – “cosciugul dumnezeului prostituatelor din Bacau si de prin imprejurimi se indreapta sfasietor catre eternitate”. Sau un cacat de genul. Eu chiar imi pun speranta in voi, nu de alta, dar dupa o asemenea profanare (Whitney Houston), cred c-am putea reusi manevra si cu Dinu Damaschin. Chiar cu impotrivirea familiei acestuia, va fi ca un living tribute a ceea ce a izbutit sa faca in toti acesti ani in care multe fete au incaput pe mana lui … cu, dar mai ales fara voia lor.
Related posts
- GSPTV-ul are probleme cu gramatica
- Robben, fotbalistu' no. 1 in Bundesliga
- Să cunoaştem capra şi porcul
- gsp "stie": pandurii au jucat fara doi jucatori!
- secretele unui blat reusit
Eu personal nu-l suport pe acest om. Oameni fara suflet si cu o perversiune nesimita.
Dar cine il mai suporta oare?
Noi nu stim ce sa facem sa iesim din criza si putem livetext cu stafia asta de Damaschin….nu va suparati dar ne meritam sarta pe care o avem…..
Oare nu avem ceva mai frumos de discutat fara a fi vorba de politica si stiri mondene?
Nu stiu. Avem?:) Astept sugestii